Toamna schimbarilor
Mirosul asta persistent,intepator imi acopera simturile.Aceleasi zgomote,de vase trantite,asezate in anumite locuri continua rutina de fiecare zi in care cu mare greutate m-am integrat partial.
Drumul de la scoala pana la cladirea unde locuiam imi pare de fiecare data obositor mai ales ca trebuie sa o car dupa mine pe Ale care nu e usor de stapanit.
Strada,adica via...pare neschimbata,doar casele,unele aratoase,adevarate vile de oameni cu stare,altele neterminate de ani de zile imi strajuiesc drumul.Gandurile mele se imprastie in patru zari,le adun cu mare greutate ca sa-mi contonuu periplul meu de dimineata.
Ajung la scoala de pe via X,astept intrarea Bellei la ore.Intre timp privesc in jur si vad parinti de diferite varste,natii:italieni,romani,africani,marocani,albanezi,chinezi.Toti isi insotesc copiii pe care i-au adus la scoal cu masinile sau pe jos.Observ multi romani,multi nu vorbesc romaneste de frica de a nu fi depistati ca straini. Eu nu am ce face,nu stiu decat cateva cuvinte in italiana,fetele pe care le insotesc vorbesc romaneste.
Drumul inapoi spre casa unde locuiesc este anevoios,imping un carucior cu o fetita de doi ani care nu are astampar,plange,se lupta cu somnul,a fost trezita foarte de dimineata.
Sunt mult mai grele gandurile pe care le port cu mine.Intrebarile din mintea mea nu imi dau pace,ma macina pana la lesin.Simt ca nu mai am putere sa pasesc,imi tarsesc picioarele dupa mine,ma intreb daca o sa mai am putere sa ajung pana la casa in care locuiesc impreuna cu familia Anei.
Ma intreb intruna de ce trebuie sa ingrijesc copilul unui strain si nu pe nepotul meu pe care il vad atat de rar care aproape ca nici nu ma cunoaste.Pacat!e singurul meu nepot si nu ma pot bucura de el.Aproape ca nu inteleg de ce.Nu sunt suficient de buna,de prpriceputa pentru a ingriji si educa un copul?
Mirosul asta persistent,intepator imi acopera simturile.Aceleasi zgomote,de vase trantite,asezate in anumite locuri continua rutina de fiecare zi in care cu mare greutate m-am integrat partial.
Drumul de la scoala pana la cladirea unde locuiam imi pare de fiecare data obositor mai ales ca trebuie sa o car dupa mine pe Ale care nu e usor de stapanit.
Strada,adica via...pare neschimbata,doar casele,unele aratoase,adevarate vile de oameni cu stare,altele neterminate de ani de zile imi strajuiesc drumul.Gandurile mele se imprastie in patru zari,le adun cu mare greutate ca sa-mi contonuu periplul meu de dimineata.
Ajung la scoala de pe via X,astept intrarea Bellei la ore.Intre timp privesc in jur si vad parinti de diferite varste,natii:italieni,romani,africani,marocani,albanezi,chinezi.Toti isi insotesc copiii pe care i-au adus la scoal cu masinile sau pe jos.Observ multi romani,multi nu vorbesc romaneste de frica de a nu fi depistati ca straini. Eu nu am ce face,nu stiu decat cateva cuvinte in italiana,fetele pe care le insotesc vorbesc romaneste.
Drumul inapoi spre casa unde locuiesc este anevoios,imping un carucior cu o fetita de doi ani care nu are astampar,plange,se lupta cu somnul,a fost trezita foarte de dimineata.
Sunt mult mai grele gandurile pe care le port cu mine.Intrebarile din mintea mea nu imi dau pace,ma macina pana la lesin.Simt ca nu mai am putere sa pasesc,imi tarsesc picioarele dupa mine,ma intreb daca o sa mai am putere sa ajung pana la casa in care locuiesc impreuna cu familia Anei.
Ma intreb intruna de ce trebuie sa ingrijesc copilul unui strain si nu pe nepotul meu pe care il vad atat de rar care aproape ca nici nu ma cunoaste.Pacat!e singurul meu nepot si nu ma pot bucura de el.Aproape ca nu inteleg de ce.Nu sunt suficient de buna,de prpriceputa pentru a ingriji si educa un copul?
Comentarii
Trimiteți un comentariu