Postări
Ganduri de iarna
Parca ieri a coborat din cer o ceata de vis cu aripi zburatoare dar gandurile mele nu vor sa faca din ele armuri sclipitoare. Imi zgaraie ochii cu albul lor pur se aseaza pe visele mele, au pus stapanire pe cer de azur, pe amintiri ce devin tot mai grele. Privesc in nestire la dansul lor fad fara acorduri rasunatoare, cu leganari fine mereu cad, acopera rar, carari sclipitoare.
Ecou de colinde
Ce dor de blandele colinde Cu aripi obosite s-a oprit, O vraja-ascunsa ne cuprinde Ca un ecou din nesfarsit. A nins peste amarnicul salcam, Cate stelute albe l-au acoperit Caci magii s-au pornit la drum Spre pruncul sfant descoperit. Ce dor cumplit azi ma cuprinde De magicele clipe de atunci, O flacara zglobie se aprinde Soptind colinda cetelor de prunci.
Imaginatie
S-a lasat lumina pe dealuri, S-a lasat lumina pe dealuri si soarele viu in vis s-a schimbat pribeag ca un vas adus ieri de valuri haina de aur acum a-mbracat. Vantul hoinar si-a gasit un culcus Sus peste campul de grau frematand acolo si-a dus divina-i beteala de stralucirea din zori amintind. Padurea de fag a ramas ca un gand Privind printre gene spre luna albastra ici ,colo scurte lumini se aprind si totul vorbeste de trecerea noastra.
Rasunetul uitarii
Azi ma topesc in uitarea ta de departe, ca intr-o imensa intindere alba, se strecoara din ochii mei stropii albastri de iubire si ura impletind o salba. Nu vad lumina din zarea albastra, s-a diluat in anii pe care-i petrec doar floarea cea rosie ma vegheaza din glastra ma topesc ca si ieri in anii ce-i trec. Sub intunericul greu de uitare, tu mergi mai departe voios ca un viteaz calator cu ochii in zare totul iti pare un vis luminos. rasunetul pasilor grei pe care-l aud noapte si zi le spune mereu ochilor mei ca intr-o zi lumina va pieri.
Evocare -NICHITA STANESCU
Ea era frumoasa ca umbra unei idei, a piele de copil mirosea spinarea ei, a piatra proaspat sparta a strigat dintr-o limba moarta. Ea nu avea greutate, ca respirarea. Razanda si plinganda cu lacrimi mari era sarata ca sarea slavita la ospete de barbari. Ea era frumoasa ca umbra unui gand. Intre ape, numai ea era pamant.
Semne de primavara Un soare bland a rasarit Peste albastrul cerului de mai Gingasii toporasi au adormit In visul lor cu mine stai. Gingasie si culoare Peste tot s-a raspandit Albul iernii astazi moare, Totu-n jur s-a primenit. Atata alb si roz a aparut Dintr-un neant de nepatruns Cu gingasie a umplut Sufletul meu in vis ascuns. Peste tot ploaie de roz In petale de atlaz O marama alba-s i pun Toate crengile de prun.
Mihai Eminescu-poet national Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şapte-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părinteasca şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Această stare o evocă cu adîncă nostalgie în poezia de mai târziu (" Fiind băiat… ” sau " O, rămîi "). Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a IV-a clasificat al cinci-lea din 82 de elevi după care face 2 clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu. 1866 este anul primelor manife