CAIETUL DE VISE

Sa colindam cu sufletul, imbracati in vise, sa ne bucuram cugetul  cu ganduri nescrise. Sa colindam cu inima imbracata in slove de aur ce clipa le scrie-n ceasloave. Sa colindam cu totii imbracarti in sperante sa nu acceptam hotii cu vise pe stampe. Sa colindam prin case pe care noi le-am primenit sa unmplem cu vin vase lumina s-a ivit.         

Pe aripile ei s-a strans pamantul e-atat de greu ca luneca in van, printre straturi de vise staruie gandul ca viata trece an de an. Pe aripile-ntinse s-a asezat uitarea le-a-nfasurat cu finele-i idei de parca ne-ncearca rabdarea caci nu mai stie tot ce vrei. Pe aripile de argint s-a stins stralucirea durerea asteptarii astazi e stapana in zare abia se vede iubirea doar dorul revederii o alina.

Decembrie te-ndeamna sa pleci la drumul lung de seara, prin amagiri si vise treci dorul de ea te shimba iara. Decembrie si-a scos naframa de borangic si spuma imprasie in jur arama de parca-i pus pe gluma. Decembrie a pus zabrele la case, la vii si in vale, pe ulite urmele grele s-au randuit  pe cale.

Noian de frunze mi-a acoperit menirea, ce greu urc treptele viselor, alunec mereu spre ploile toamnei. Am aripile adormite acoperite cu umbrele serii. In clipele de veghe, de somn  strajuite de niste amiezi umbroase si reci vad doar privirile tale, ele ma striga, ele ma cheama sub umbrele serii cu galbenul toamnei asternut cuminte  peste a mea urcare.